Site-ul SIPHD.RO utilizează cookie-uri.
Puteți consulta politica de confidențialitate.
Continuând navigarea pe site vă declarați acordul dumneavoastră.

De acord
Log in Autentificare   Sign up Înregistrare
SINDICATUL
ÎNVĂŢĂMÂNT
PREUNIVERSITAR
JUDEŢUL HUNEDOARA
S.I.P. Hunedoara Aveţi nevoie de Adobe Flash Player.
Sindicatul eşti tu!     Un sindicat este puternic şi eficient atât cât membrii săi îl fac.     Fiecare din noi face sindicatul să fie ceea ce este!


Despre recunoștință
29 ianuarie 2015

Am ales să intitulăm articolul din această lună, dedicat recunoștinței simplu, reținând claritatea unui astfel de titlu. Și, pentru ca lucrurile să fie și mai clare, am ales să începem cu o istorioară, pe care mulți dintre dumneavoastră probabil o cunoașteți:

O nouă atitudine ,,Într-un orășel din America, trăia un om care s-a îmbogățit din petrol. Dorind să sprijine localitatea unde s-a născut și a crescut, a făcut un gest surpriză. De Crăciun, în fiecare an, fiecare om din cei 10.000 – 15.000 de locuitori primea acasă un plic cu o sumă de bani de la prietenul nostru. Asta s-a întâmplat an de an, timp de 5-6 ani. Între timp, copiii omului au crescut și a venit vremea să se ducă la facultate. Tatăl s-a gândit că poate întrerupe tradiția cu plicurile de Crăciun pentru a le cumpăra copiilor câte un apartament și a le plăti facultatea. Așadar, în acel an nimeni nu și-a mai primit plicul cu bani acasă. Mai întâi au crezut că e doar o întârziere, apoi au început să se enerveze, iar după o săptămână de la Crăciun au intrat în panică. Oare nu-și vor mai primi banii? După o discuție la cârciumă, încet-încet, tot mai mulți locuitori s-au îndreptat către casa unde locuia cel care îi ajutase atâția ani. Au început să vocifereze, au venit cu bannere, lozinci și pancarte. Într-un final omul nostru iese din casă și încearcă să le explice situația: «Dragii mei, acum am doi copii mari, trebuie să îi dau la universitate, să le cumpăr o casă, să își continue și ei studiile, să am grijă de viitorul lor.» La care toată gloata a răspuns în cor: «Păi tu îți dai copiii la facultate pe banii noștri?»''

Evident, morala acestei istorioare insistă asupra incapacității acelor oameni de a manifesta recunoștință. A vorbi despre absența unei capacități, înseamnă simultan a transfera lucrurile în zona educației, a înțelegerii. Recunoștința, într-adevăr, este mai întâi o problemă de recunoaștere, adică de înțelegere a propriei situații și mai ales a înțelegerii a ceea ce a făcut posibilă acea situație. Cum ajungem la această înțelegere? Bineînțeles, în primul rând printr-un efort de voință, chiar cel care ne conduce pe drumul cunoașterii situației. De aceea, absența recunoștinței este de ordinul ignoranței, chiar al ignoranței vinovate.

Cu alte cuvinte, nu manifestăm recunoștință, mulți dintre noi și în multe situații pentru că nu ne recunoaștem în situația de a trebui să manifestăm recunoștință, incapacitatea de recunoaștere fiind însă manifestarea propriei noastre voințe. Dezinteresul ucide recunoștința.

Desigur, înțelegerea nu va fi de ajuns, cu atât mai mult cu cât adesea avem cunoașterea stărilor de lucruri, a faptului că ceea ce ne bucură (fără a deschide o discuție asupra măsurii în care mai avem capacitatea de a vedea binele și de a ne bucura) a fost făcut posibil, ni se oferă fără existența unei necesități în acest sens. Incapacitatea de recunoaștere nu mai are în acest caz drept sursă ignoranța, vinovată sau nu, ci doar slăbiciunea morală generată de convingerea că ,,totul ni se cuvine''. Auzim în permanență că avem drepturi și chiar avem, dar uitând că orice drept are un corelat într-o obligație. Uităm, de fapt atunci, că nimeni nu are în sine nicio obligație față de nimeni, că lumea, în sine, nu are nicio obligație față de noi. Suntem pătrunși, progresiv, de convingerea că totul ne este obligat, că totul ni se cuvine. Incapacitatea de a recunoaște conduce astfel la incapacitatea de a ne recunoaște (o vină?, un merit?).

Asumându-ne perfecți (prin incapacitatea de a concepe vina la modul personal), ucidem posibilitatea ca celălalt, indiferent despre cine este vorba, să aibă un merit, constitutivă, într-o astfel de viziune, fiindu-i vina. Incapacitatea de a manifesta recunoștință înseamnă incapacitatea de a vedea binele, refuzul de a lua în calcul posibilitatea binelui, altfel decât croit pe măsurile proprii. Iar atunci când singurul drept recunoscut celuilalt este de a-ți face bine, posibilitatea recunoștinței se șterge aproape în totalitate.

Ne mutăm încet într-o lume nefericită prin definiție, având în vedere că fiecare nu vede decât ,,măsurile proprii''. Rar, din ce în ce mai rar, lucrurile vor fi așa cum ne dorim să fie, dorința noastră fiind croită total egoist. Incapacitatea manifestării recunoștinței ne face incapabili de bucurie și de fericire. Falși, vom mai oferi doar recunoștința stimulată de frică, mascare de fapt a nemulțumirii pe care o încercăm. Pervertiți, nu o vom mai recunoaște decât într-o formă cuantificabilă: cadouri, atenții, mită, șpagă, trafic de influență etc., fără legătură, de fapt, cu recunoștința, ci doar cu tranzacționarea indefinită a unui ,,mi se cuvine''.




Prima pagină| Ştiri| Revista presei| Presa despre noi| Buletin informativ / Informări| Puncte de vedere| Documente MEN, ISJ, CCD...| Despre noi| Informaţii utile| Legislaţie| Consultaţii juridice| Procese| Turism| C.A.R.| Contact| Legături utile| Dialog social şi advocacy| Forumul S.I.P. Hunedoara| Membri de sindicat| Concurs de fotografii| Galerie Foto| Căutare articole| Zile libere| Flux de ştiri RSS| English Summary| Webmaster| Harta site-ului| Cookie
© 2002-2015 S.I.P. Hunedoara. Toate drepturile rezervate.
Rezoluţia recomandată: 1024x768.
Au fost 4154277 vizite, începând din 14.10.2011.


SIP Hunedoara