Log in Autentificare   Sign up Înregistrare
SINDICATUL
ÎNVĂŢĂMÂNT
PREUNIVERSITAR
JUDEŢUL HUNEDOARA
S.I.P. Hunedoara Aveţi nevoie de Adobe Flash Player.
Ştiri foarte importante .:. Editura Didactică și Pedagogică va fi reorganizată în societate pe acțiuni și va edita manuale școlare .:.
Sindicatul eşti tu!     Un sindicat este puternic şi eficient atât cât membrii săi îl fac.     Fiecare din noi face sindicatul să fie ceea ce este!


Modificarea circuitului banilor pentru salarii
22.09.2017

Ca urmare a discuțiilor purtate în ședința extraordinară a Colegiului Liderilor Federației Sindicatelor din Educație ,,SPIRU HARET'' de la începutul acestei săptămâni, joi, 21 septembrie 2017, la nivelul Departamentelor Juridice ale celor două federații sindicale reprezentative din învățământul preuniversitar s-a elaborat proiectul de act normativ pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 respectiv a art. 101 111 din lege, referitoare la finanțarea învățământului preuniversitar.

Principalele modificări vizează modificarea circuitului banilor pentru salarii (în sensul că finanțarea de bază aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează de către Ministerul Educației Naționale pe inspectorate școlare, în vederea repartizării pe unități de învățământ deci, nu prin autoritățile locale) și crearea cadrului legal pentru plata de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, a daunelor interese moratorii sub forma dobânzii legale, pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii prin care s-au acordat drepturi salariale personalului din învățământ.

Proiectul de act normativ a fost pus astăzi în discuție la Guvern, în cadrul întâlnirii avute de reprezentanții federațiilor sindicale reprezentative din învățământul preuniversitar cu domnul Prim-ministru Mihai Tudose, domnul viceprim-ministru Ion Marcel Ciolacu, domnul ministru Liviu Marian Pop și doamna Daniela Pescaru (secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice), ocazie cu care, domnul președinte Marius Ovidiu Nistor a reiterat și principalele puncte aflate în dezbaterea Colegiului Liderilor federației noastre.

Concluziile întâlnirii, agreate de toți participanții la discuție sunt următoarele:
1. textul proiectului de act normativ elaborat de federațiile sindicale, urmează a fi discutat de către Ministerul Educației Naționale și Ministerul Finanțelor Publice și modificat/completat corespunzător, urmând a fi definitivat în cursul zilei de luni;
2. odată cu crearea cadrului legislativ pentru plata de la bugetul de stat a daunelor interese moratorii sub forma dobânzilor, urmează a se achita o primă tranșă de 5% la începutul anului 2018 (în condițiile în care, de la bugetele locale, în proporție de 99% din sentințe, nu s-a plătit nimic până în prezent);
3. plata sumelor prevăzute în titlurile executorii prin care s-au acordat drepturi salariale personalului din învățământ se intenționează a se realiza, în integralitate, la sfârșitul acestui an; în măsura în care acest lucru nu va fi posibil, se va achita un procent semnificativ cel târziu în luna decembrie 2017, iar restul la începutul anului 2018.




Prima pagină| Ştiri| Revista presei| Presa despre noi| Buletin informativ / Informări| Puncte de vedere| Documente MEN, ISJ, CCD...| Despre noi| Informaţii utile| Legislaţie| Consultaţii juridice| Procese| Turism| C.A.R.| Contact| Legături utile| Dialog social şi advocacy| Forumul S.I.P. Hunedoara| Membri de sindicat| Concurs de fotografii| Galerie Foto| Căutare articole| Zile libere| Flux de ştiri RSS| English Summary| Webmaster| Harta site-ului
© 2002-2015 S.I.P. Hunedoara. Toate drepturile rezervate.
Rezoluţia recomandată: 1024x768.
Au fost 4031206 vizite, începând din 14.10.2011.


SIP Hunedoara