SIP Hunedoara

Noutăți pe site
24.10.2018

O serie de rubrici, mai puțin ,,vizibile'', ale site-ului S.I.P. Județul Hunedoara au fost completate/actualizate în această perioadă.

Astfel, la rubrica ,,DESPRE NOI'' a fost postat Statutul organizației cu modificările aduse de ultima Conferință. De asemenea, au fost actualizate rubricile ,,Istoric'', ,,Membri'', ,,Conducere'', ,,Situații financiare''.

Modificări similare au fost efectuate și la rubrica ,,CAR''. A fost reorganizat meniul secundar, cel din partea dreaptă a paginii și au fost actualizate toate documentele postate la această rubrică.

La rubrica ,,LEGISLAȚIE'' au fost actualizate actele normative care au suferit modificări. Astfel, au fost postate variantele aplicabile în prezent ale Legii Educației Naționale, Regulamentului de Organizare și Funcționarea a Unităților de Învățământ Preuniversitar, Ordinului MEN privind numărul de posturi aprobate pentru acest an școlar.

De asemenea, sunt postate ordinele de ministru prin care sunt reglementate examenele din acest an (evaluarea națională, admiterea în liceu, bacalaureatul).

La rubrica ,,DOCUMENTE MEN/ISJ'' au fost postate toate materialele prezentate în cadrul ședințelor cu directorii, precum și hotărârile luate în cadrul Consiliului de administrație al ISJ.

La rubrica ,,DOCUMENTE SIP/FSE'' au fost postate toate materialele prezentate în cadrul ședințelor Biroului executiv și Consiliului liderilor SIP Hunedoara. Tot la această rubrică sunt postate informările lunare realizate de SIP Hunedoara.

Rubricile ,,Galeria foto'' și ,,Concursul de fotografii'' cuprind noi albume care ilustrează activitatea organizației.