SIP Hunedoara

Comisia de Dialog Social de la nivelul MECȘ
23.06.2015

Ieri, 22.06.2015, a avut loc întâlnirea Comisiei de Dialog Social de la nivelul Ministerului Educației și Cercetării Științifice, pe ordinea de zi aflându-se problema debirocratizării sistemului de învățământ preuniversitar.

De asemenea, au fost aduse în discuție și alte probleme de actualitate pentru învățământul preuniversitar, precum: modificarea ordinelor privind plata membrilor comisiilor constituite pentru evaluarea națională/bacalaureatul național/admiterea în învățământul liceal/certificarea competențelor, reglementarea problemei calculului dobânzilor pentru diferențele salariale obținute în instanță, ideea MECȘ de corectare a lucrărilor de la bacalaureatul național în alte județe decât cele unde au fost susținute, ideea MECȘ de organizare a unui referendum de aprobare a viitoarei legi a educației naționale etc.

Sinteza discuțiilor purtate în cadrul acestei ședințe a Comisiei de Dialog Social poate fi descărcată și consultată urmând link-ul de mai jos.