Log in Autentificare   Sign up Înregistrare
SINDICATUL
ÎNVĂŢĂMÂNT
PREUNIVERSITAR
JUDEŢUL HUNEDOARA
S.I.P. Hunedoara Aveţi nevoie de Adobe Flash Player.
Ştiri foarte importante .:. Aspecte tehnice privind aplicarea Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice .:.
Sindicatul eşti tu!     Un sindicat este puternic şi eficient atât cât membrii săi îl fac.     Fiecare din noi face sindicatul să fie ceea ce este!


Informare privind discuțiile cu reprezentanții Guvernului și conducerea coaliției de guvernare
21.09.2017

În zilele de 18 și 19 septembrie 2017, Colegiul Liderilor Federației Sindicatelor din Educație ,,SPIRU HARET'' s-a întrunit pentru a analiza situația actuală din învățământ (în contextul recentelor discuții purtate cu reprezentanții Executivului, dar și cu liderii grupelor sindicale de la nivelul unităților de învățământ din întreaga țară) și pentru a stabili calendarul acțiunilor federației pentru perioada următoare.

Discuțiile s-au axat, în principal, pe problema salarizării personalului din învățământ, pornindu-se de la o trecere în revistă a principalelor puncte de dezbatere din ședința Colegiului Liderilor federației din data de 31 august 2017, la care au participat ca invitați doamna ministru Lia Olguța Vasilescu și domnul ministru Liviu Marian Pop. Membrii Colegiului Liderilor au transmis mesajul membrilor de sindicat din teritoriu, care apreciază ca fiind, pentru moment, satisfăcătoare explicațiile oferite de reprezentanții Executivului privind: respectarea Programului de Guvernare; executarea hotărârilor judecătorești având ca obiect plata de diferențe salariale și daune-interese moratorii sub forma dobânzilor; aplicarea corectă a Legii-cadru nr. 153/2017; acordarea voucherelor de vacanță.

Pentru a avea o garanție suplimentară, Colegiul Liderilor a solicitat o întâlnire în regim de urgență cu conducerea Partidului Social Democrat, majoritar la ora actuală în coaliția de guvernare.

Întâlnirea Conducerii Operative a federației cu domnul Liviu Dragnea (președintele Camerei Deputaților și al P.S.D.), la care a participat și doamna ministru Lia Olguța Vasilescu, a avut loc în data de 19 septembrie, ora 13.30. În cadrul întâlnirii, conducerea federației a prezentat principalele nemulțumiri ale salariaților din învățământ, pentru care este necesară o rezolvare urgentă, respectiv:
- executarea hotărârilor judecătorești având ca obiect plata de diferențe salariale: domnul Liviu Dragnea a precizat că Guvernul va încerca să achite diferențele rămase integral până la sfârșitul anului (într-o singură tranșă); în măsura în care acest lucru nu este posibil, se vor plăti în două tranșe, una la sfârșitul anului 2017, una la începutul anului 2018;
- executarea hotărârilor judecătorești având ca obiect plata de daune-interese moratorii sub forma dobânzilor: domnul Liviu Dragnea a solicitat doamnei ministru Vasilescu să rezolve rapid această problemă, în condițiile în care este necesară și o modificare legislativă pentru a asigura calculul unitar și plata corectă a respectivelor drepturi;
- voucherul de vacanță aferent anului 2017: domnul Liviu Dragnea a precizat că, până la sfârșitul acestui an, fiecare angajat din învățământ va primi tipizatul și se vor emite normele metodologice privind modalitatea de valorificare a acestuia; de precizat că voucherul va putea fi folosit efectiv în anul 2018;
- Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporurilor pentru condiții de muncă, precum și condițiile de acordare a acestora pentru personalul din sistemul de învățământ: proiectul de hotărâre de Guvern este în circuitul de avizare, iar domnul Liviu Dragnea a solicitat doamnei ministru Vasilescu să se ocupe personal de această problemă;
- respectarea prevederilor legale privitoare la alocarea a 6% din PIB pentru educație: domnul Liviu Dragnea a precizat că se are în vedere creșterea progresivă a procentului din produsul intern brut alocat educației;
- starea de tensiune din sistemul de învățământ generată de cele mai recente măsuri adoptate de Ministerul Educației (de tipul: interzicerea totală a auxiliarelor didactice în unitățile de învățământ, numirea cu detașare în interesul învățământului pe funcții de inspectori școlari generali / inspectori școlari generali adjuncți a unor persoane dovedite ca având deficiențe manageriale și/sau care nu au reușit să promoveze (chiar în mod repetat) concursurile organizate de minister (un exemplu oferit a fost județul Vrancea): domnul Liviu Dragnea a promis că va face verificările necesare.

Având în vedere discuțiile purtate cu cei doi miniștri în data de 31 august 2017 și cu domnul Liviu Dragnea în data de 19 septembrie, față de informările primite din partea președinților organizațiilor afiliate, la finalul ședinței extraordinare din data de 19 septembrie 2017 Colegiul Liderilor Federației Sindicatelor din Educație ,,SPIRU HARET'' a ajuns la următoarele concluzii:
1. se impune monitorizarea foarte strictă a modului în care promisiunile făcute atât de domnul președinte PSD Liviu Dragnea în data de 19 septembrie 2017, cât și de domnul Prim-Ministru Mihai Tudose în data de 28 august 2017 (cu ocazia întâlnirii reprezentanților Executivului și ai federațiilor sindicale reprezentative din educație, întâlnire organizată de Coaliția Națională pentru Modernizarea României) vor fi respectate;
2. declanșarea oricăror acțiuni de protest se va decide numai după apariția proiectului Legii bugetului de stat pentru anul 2018 (în condițiile în care nu se vor prevedea sumele necesare pentru acordarea drepturilor promise) și a rectificării bugetare din luna noiembrie/decembrie 2017 (în măsura în care nu se vor regăsi sume pentru executarea hotărârilor judecătorești);
3. în ceea ce privește auxiliarele didactice, F.S.E. SPIRU HARET a făcut și face pledoarie pentru reglementarea utilizării lor în unitățile de învățământ și crearea unor norme și mecanisme care să protejeze corpul profesoral de acuzele care i se aduc în legătură cu utilizarea acestora;
4. organizarea, în data de 5 Octombrie 2017, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, a unei ample acțiuni aniversare.

Anexa la Informare 154.766 octeţi PDF
Toate (1) fişierele de mai sus 149.318 octeţi ZIP



Prima pagină| Ştiri| Revista presei| Presa despre noi| Buletin informativ / Informări| Puncte de vedere| Documente MEN, ISJ, CCD...| Despre noi| Informaţii utile| Legislaţie| Consultaţii juridice| Procese| Turism| C.A.R.| Contact| Legături utile| Dialog social şi advocacy| Forumul S.I.P. Hunedoara| Membri de sindicat| Concurs de fotografii| Galerie Foto| Căutare articole| Zile libere| Flux de ştiri RSS| English Summary| Webmaster| Harta site-ului
© 2002-2015 S.I.P. Hunedoara. Toate drepturile rezervate.
Rezoluţia recomandată: 1024x768.
Au fost 4126986 vizite, începând din 14.10.2011.


SIP Hunedoara