Site-ul SIPHD.RO utilizează cookie-uri.
Puteți consulta politica de confidențialitate.
Continuând navigarea pe site vă declarați acordul dumneavoastră.

De acord
Log in Autentificare   Sign up Înregistrare
SINDICATUL
ÎNVĂŢĂMÂNT
PREUNIVERSITAR
JUDEŢUL HUNEDOARA
S.I.P. Hunedoara Aveţi nevoie de Adobe Flash Player.
Ştiri foarte importante .:. SĂPTĂMÂNA EDUCAȚIEI 2018 .:.
Sindicatul eşti tu!     Un sindicat este puternic şi eficient atât cât membrii săi îl fac.     Fiecare din noi face sindicatul să fie ceea ce este!


Aberația de ,,scanare''. (Debirocratizarea pe limba românească)
27.10.2015

Dacă, în ,,vremurile de tristă amintire'', ați fi căutat o definiție pentru ,,birocrație'', aveați toate șansele să citiți ceva de genul acesta: ,,Sistem administrativ formalist, în care aparatul func-ționăresc, rupt de masele muncitoare, exercită în stat o putere, o influență excesivă și preponderentă, în dauna intereselor obștești și în favoarea claselor exploa¬tatoare; (cu sens colectiv) pătura privilegiată din clasa dominantă a exploatatorilor, în mâinile căreia se află puterea; înalta funcționărime''.

O nouă atitudine Cunoscute idei, nu? Desigur, v-ați putea întreba care este rolul unei astfel de definiții, total anacronice, cel puțin în aparență, astăzi (exceptând pe cel strict istoric)? Clase nu mai avem, mase muncitoare sunt tot mai greu de găsit, iar exploatatorii sunt tot mai greu de identificat, ,,dulcea'' haină ajungând să poată fi îmbrăcată, într-un context sau altul, cam de oricine.

Totuși, lăsând de-o parte semnificația proprie termenilor și oprindu-ne asupra mecanismelor, indiferent cine mai îndeplinește rolurile, ar trebui să recunoaștem că în ultimele decenii, în pofida tuturor demersurilor, birocrația a crescut exponențial, de unde și numeroasele tentative de debirocratizare.

Ultima dintre acestea, cel puțin în ordinea efectelor sale, încercată la nivelul sistemului educativ din România poartă pomposul nume de ,,Creșterea calității sistemului educațional preuniversitar din România prin implementarea de instrumente moderne de management și monitorizare''. Mai precis, este vorba de un proiect derulat în cadrul Programului Operațional ,,Dezvoltarea Capacității Administrative'' (PODCA mai pe scurt), scopul său declarat fiind ,,debirocratizarea procedurilor prin introducerea de mecanisme moderne de gestiune a portofoliului profesorului în cadrul unui sistem informatic, precum și consolidarea managementului strategic la nivelul sistemului''.

Care este modalitatea de a ,,produce'' debirocratizarea? Pe cât de sistematic putem, lucrurile decurg cam așa:

1. Se ia unul dintre cele mai inutile dosare pe care cadrele didactice sunt obligate să le realizeze, respectiv așa-numitul ,,portofoliu personal'', sistematizate în cadrul a 16 (șaisprezece, ca să nu credeți că vă înșală privirea) capitole distincte (câteva dintre ele solicitând completarea unor fișiere Excel destul de laborioase), acoperind cam tot ceea ce ,,ați mișcat'' în legătură cu propria educație și cu activitatea didactică, iar sutele, probabil miile de documente în anumite cazuri, vor fi scanate.
Nota (pentru ,,odihnitele'' minți care au conceput acest proiect): ,,A scana'', la modul general, reprezintă o reproducere în format electronic a unui document EXISTENT DEJA pe suport de hârtie. Cu alte cuvinte, pentru a nu exista vreun dubiu, documentul respectiv, prin scanare, capătă o a doua formă de existență.

2. (Acest text poate fi citit și progresiv, adică puteți trece la acest punct după ce finalizați operațiunea de scanare, probabil după aproximativ una-două săptămâni.) În măsura în care ați finalizat operațiunea precedentă, puteți trece la următoarea: toate documentele componente, în format electronic, sunt grupate într-un folder care va avea ca și denumire CNP-ul cadrului didactic (Spor la ordonare!).

3. Înmânați celui care va fi însărcinat la nivelul unității de învățământ cu colectarea acestor date (ideal ar fi să le trimiteți prin e-mail – lucru puțin imposibil, în cele mai multe cazuri volumul fișierelor fiind prea mare, dar veți fi nevoiți să recurgeți la o aplicație de transfer sau, cum se va întâmpla în cele mai multe cazuri, să le plasați pe un CD/DVD – adică să generați o repetare a celei de a doua forme de existență a portofoliului dumneavoastră).

4. La nivelul unității, după aceea, toate dosarele personale, în noua formă de existență, vor fi plasate pe un alt suport electronic, acesta urmând a fi înaintat ISJ-urilor (numărați dumneavoastră mai departe repetițiile).

5. ISJ-urile, prin poștă, vor trimite toate materialele către MECS, iar acesta către furnizorul de servicii informatice, care le va încărca pe o platformă (ne pare rău să vă descurajăm deja, dar funcționalitatea acesteia va evolua, după cum s-a întâmplat cu mai toate platformele digitale generate prin intermediul unor proiecte, indiferent cât de bună a fost ideea – ceea ce nu este cazul cu acest proiect, probabil, între inabordabilă și inoperabilă, cu un deces previzibil în momentul încheierii proiectului).

6. Onoratul furnizor de servicii informatice (simțim nevoia declarării respectului nostru față de sumele care vor fi încasate, cel mai probabil, de acest furnizor, punând în contrapondere ,,disprețul'' față de munca furnicilor cunoscute sub denumirea de ,,cadre didactice'') va încărca toate datele obținute (de la 1000 de unități de învățământ) pe proiectata platformă.

7. În fine, dumneavoastră veți fi ,,ilustrul'' deținător al unui cont de utilizator care vă va permite gestionarea ulterioară a datelor, după încheierea proiectului (da, ați citit bine, este vorba, cel puțin așa scrie, de ,,gestionarea ulterioară a datelor'' – aici vă puteți reaminti toate zicalele românești relative la ceea ce se va întâmpla niciodată).

Concluzii (în măsura în care nu v-ați plictisit să ne urmăriți până aici)? În primul rând, credem că perioada aceasta de tranziție postrevoluționară a indus anumite modificări fundamentale limbii române, altfel este greu de crezut cum ceva în genul acestui proiect poate fi trecut sub titlul de ,,debirocratizare'', în realitate fiind vorba despre o amplă operațiune de birocratizare (recitiți definiția din debutul acestor rânduri).

Dincolo de confuziile lingvistice prin care inutilul (portofoliul personal în acest exemplu, în toate formele sale de existență) este ridicat la rangul de instrument pentru ,,creșterea calității sistemului educațional'', ne-am pune întrebarea dacă activitatea de la catedră mai are vreo relevanță pentru întregul ,,aparatul funcționăresc'' (indiferent de cine se ,,ascunde'' în spatele acestui termen) sau se va continua acest proces de înlocuire a activității didactice cu orice altceva? Și nu în cele din urmă, o dorință...

Dragă ,,pătură privilegiată'', lăsați-ne, vă rugăm, să ne desfășurăm activitatea căreia ne-am dedicat și nu ne mai trimiteți pe cap toate năpastele acestor proiecte europene (care, în majoritate, ajută prea puțin la catedră), care amenință să se transforme în flagel. Înțelegem nevoia dumneavoastră de venituri, dar pe ,,exploatați'' i-ar interesa mai mult ieșirea din penuria cruntă de materiale didactice, finanțarea activității didactice și altele de genul acesta care, după mintea noastră, ar putea la propriu să aibă de-a face cu ceva de ordinul ,,calității educației'', plus că s-ar mai rezolva de la sine (că alte speranțe nu avem) și problema debirocratizării.

Deocamdată, spor la scanat!

P.S. Autoritatea contractantă a proiectului este MECS, iar valoarea proiectului este de 12.467.500 lei, fără TVA.




Prima pagină| Ştiri| Revista presei| Presa despre noi| Buletin informativ / Informări| Puncte de vedere| Documente MEN, ISJ, CCD...| Despre noi| Informaţii utile| Legislaţie| Consultaţii juridice| Procese| Turism| C.A.R.| Contact| Legături utile| Dialog social şi advocacy| Forumul S.I.P. Hunedoara| Membri de sindicat| Concurs de fotografii| Galerie Foto| Căutare articole| Zile libere| Flux de ştiri RSS| English Summary| Webmaster| Harta site-ului| Cookie
© 2002-2015 S.I.P. Hunedoara. Toate drepturile rezervate.
Rezoluţia recomandată: 1024x768.
Au fost 4154277 vizite, începând din 14.10.2011.


SIP Hunedoara