Site-ul SIPHD.RO utilizează cookie-uri.
Puteți consulta politica de confidențialitate.
Continuând navigarea pe site vă declarați acordul dumneavoastră.

De acord
Log in Autentificare   Sign up Înregistrare
SINDICATUL
ÎNVĂŢĂMÂNT
PREUNIVERSITAR
JUDEŢUL HUNEDOARA
S.I.P. Hunedoara Aveţi nevoie de Adobe Flash Player.
Sindicatul eşti tu!     Un sindicat este puternic şi eficient atât cât membrii săi îl fac.     Fiecare din noi face sindicatul să fie ceea ce este!


Valoarea educației (3)
23.09.2015

La începutul acestei veri, Institutul de Științe ale Educației a pus în circulație (dezbatere publică) un document intitulat „Repere pentru proiectarea și actualizarea curriculumului național” care, într-un viitor nu atât de îndepărtat pe cât ne-am dori, va sta la baza unui nou curriculum național. Având în vedere importanța unui astfel de document pentru evoluția școlii românești, cel puțin din punctul de vedere al personalului din învățământ, se impunea, evident, o analiză a acestuia și, în funcție de problemele identificate, elaborarea unor propuneri...

O nouă atitudine Nu am reușit, chiar dacă am lăsat de o parte faptul că niciuna dintre ideile enunțate în document nu este propriu-zis o ,,noutate'' în contextul educațional românesc, ci reprezintă doar o reiterare a unei structuri conceptuale care se încearcă a fi implementată deja de mai mult de un deceniu. Documentul ignoră, ca oricare altul de politică educațională de mai mult de două decenii, însăși educația românească. Rămânându-se, în acest document, doar la reiterarea unui cadru conceptual care nu a generat nimic pozitiv în ceea ce privește ,,rezultatul'' educației românești, nu am reușit să identificăm decât probleme nerezolvate, care amenință să rămână și mai departe nerezolvate.

Ca atare, problemele, respectiv întrebările la care un astfel de document ar trebui să răspundă pentru a determina altceva decât o acutizare a problemelor cu care educația românească se confruntă:

1. Care este locul lui ,,a ști''?

Lectura acestui document, coroborat cu a altora de politică educațională, care au fost vehiculate în spațiul românesc în mulții ani de reformă, va arăta foarte repede că ,,a ști'', ,,a cunoaște'' cu întreaga lor familie au fost încet-încet ,,șterse'', până la a induce, cu precădere în opinia societății, ideea că nu mai este nevoie de ,,a ști''.

După cum se cunoaște, abordarea centrată pe competențe s-a născut în lumea industriei, acolo unde, într-adevăr ,,savoir-faire'' (a ști să faci) trece înaintea lui ,,savoir'' (a ști - cu conștiința, chiar și în lumea industriei, că o astfel de preeminență este valabilă în cazul execuției, adică, într-o generalizare grosieră, al ,,lucrului la bandă''). Pentru ca lucrurile să funcționeze, în acest context, este suficient exemplul, înțelegerea sa și capacitatea de a-l multiplica, indiferent dacă se înțelege sau nu ceea ce stă în spatele său (din perspectivă strict economică, ar fi și contraproductiv).

Generalizarea și transpunerea acestei ,,logici industriale'' în forma logicii educaționale (care, la propriu, în sensul său specific, are o altă natură), a lăsat în funcționalitatea sa doar pe ,,faire''. Produsul acestui mod de a regândi educația (fără a fi singura cauză) este cel de care ne ,,plângem'' în permanență. ,,Transmiterea cunoștințelor'' a ajuns să fie percepută, la modul general, precum o caricatură (condițiile de posibilitate ale acestui mod de percepere fiind create de însăși procesul de implementare a ,,învățământului bazat pe competențe'' și mai ales de repetarea destul de des ale unor non-sensuri, din punct de vedere educațional, precum ,,puține dintre cunoștințele predate au o întrebuințare'', ,,oricum majoritatea sunt uitate'' etc.), deși, o evidență de bun-simț, niciodată nu se va forma o competență în absența cunoștințelor (exceptând, desigur, ceea ce poate funcționa, ca să spunem așa, ,,mecanic''). Tranșant spus, ,,paradigma învățământului bazat pe competențe'' dezvoltată nu pornind de la ,,savoir'', ci ignorând și chiar negând acest aspect nu este decât una de condiționare, nu de reflectare. De aici și următoarea întrebare...

2. Cum se poate asigura ,,centrarea pe elev'' în condițiile concentrării pe ,,faire''?

Un ,,învățământ centrat pe elev'', după cum se repetă de foarte mulți ani, înseamnă că elevul se află în centrul demersului nu atât ca țintă a activităților desfășurate, ci ca statut asumat de către el însuși, ca responsabilitate proprie pentru țintele ce le are de atins. Frumos, dar, după cum o arată situația din școlile noastre, nefuncțional. O simplă analiză va arata destul de repede că ,,faire'' nu pune problema unei ,,ținte'', unui ,,sens'' decât cel mult în ,,vecinătatea'' sa (repetabilitatea, fără suport teoretic, nu are capacitatea de a crea sau de a recunoaște de la sine contexte noi – ,,plagiatul'' reprezintă însăși esența posibilității și funcționării sale). Oricât de paradoxal pare, ,,faire'' este în contradicție cu ceea ce ar vrea să însemne ,,învățământ centrat pe elev'' (desigur, în măsura în care păstrăm sensul propriu termenului de ,,elev'' și nu îl limităm la acela de ,,calificare''). Acoperind această contradicție, pe care documentul menționat o face din plin, produsul nu poate fi decât unul singur: ,,ignoranța'' (că ne place sau că nu ne place, că o recunoaștem sau nu, simplul ,,faire'' se construiește prin opoziție la ceea ce se numește cultură, oferirea unui loc și acesteia, oricât de modest, presupunând cel puțin un ,,savoir-faire'' în ordinea firească a ceea ce compune acest termen).

3. Cum se poate ,,implementa'' în mod real acest ,,faire'', în condițiile în care singurul instrument pus la dispoziție și agreat este manualul școlar?

Chiar dacă modul în care a evoluat învățământul românesc în perioada post-revoluționară a valorizat manualul școlar doar prin prismă economică, de unde și calitatea acestora (criticată desigur, dar de pe cu totul alte poziții decât cele care au determinat apariția sa, adică prin prisma unor criterii economice, caz în care ar trebui să apreciem că avem unele dintre cele mai reușite manuale din lume), lăsând de-o parte cacealmaua manualelor digitale (se confruntă cu ea cei de la catedră – aproape de neutilizat în condițiile de dotare tehnică existentă și de nivel de trai al majorității familiilor din care provin elevii, înscriindu-se însă perfect în ,,logica'' dezvoltării unui învățământ bazat pe competențe), vom recunoaște, desigur, importanța manualului școlar. Dar, fiindcă este un mare ,,dar'' aici, reducând totul la acesta, fiind aici exemplare repetatele campanii împotriva auxiliarelor școlare, în condițiile precare (foarte precare, s-ar putea spune) de dotare cu mijloace și materiale didactice, nu lasă nicio șansă realizării efective nici măcar a acestui ,,faire''. În realitate, un fapt destul de evident, ,,salvarea'' educației românești (atâta câtă se reușește), având în vedere întregul context, constă chiar din ,,sabotarea'' acestui ,,faire'' (aceasta fiind, este drept și mai întâi, ,,politica educațională'' concretă și nu un ,,document de politică educațională'') și practicarea, cât se poate și cât se mai poate, a unui ,,savoir''. Desigur, ,,marele sabotaj'' este la catedră, fiecare cadru didactic încercând să mai salveze ceea ce se mai poate salva.

4. Cum elimină un astfel de document ,,perversiunea'' actului didactic la care obligă modul în care, într-un ,,învățământ centrat pe competențe'', sunt concepute examenele și evaluările naționale?

Orice cadru didactic care este la catedră cunoaște ,,jocul dublu'' pe care este obligat să îl practice (nu de către sistem, că acesta este abstract), ci cel mai adesea de către cei care nu sunt la catedră (indiferent de locul lor). Mai precis, la catedră, oficial, o pedagogie suplă, multă interactivitate, metode ,,moderne'' și autoevaluare, mai ales prin portofolii, iar pe de altă parte ,,buchiseala'' pregătirii evaluărilor și examenelor naționale. Desigur, având în vedere ce se întâmplă la catedră, această ,,buchiseală'' trebuie să își găsească alte contexte: efortul propriu al elevilor, pregătirea suplimentară în context școlar sau mult hulitele ,,meditații''. Ceea ce nu se înțelege, dar se poate observa cu destul de multă ușurință, este că dimensiunea ,,meditațiilor'' s-a dezvoltat pe măsură ce s-au depus ,,eforturi'' în implementarea ,,învățământului bazat pe competențe''.

În final, doar o întrebare retorică: Cum scăpăm de ,,obsesia competențelor'' și mai ales de cei care par a ,,suferi'' (indiferent de sensul pe care îl dăm acestui termen) de o astfel de obsesie?




Prima pagină| Ştiri| Revista presei| Presa despre noi| Buletin informativ / Informări| Puncte de vedere| Documente MEN, ISJ, CCD...| Despre noi| Informaţii utile| Legislaţie| Consultaţii juridice| Procese| Turism| C.A.R.| Contact| Legături utile| Dialog social şi advocacy| Forumul S.I.P. Hunedoara| Membri de sindicat| Concurs de fotografii| Galerie Foto| Căutare articole| Zile libere| Flux de ştiri RSS| English Summary| Webmaster| Harta site-ului| Cookie
© 2002-2015 S.I.P. Hunedoara. Toate drepturile rezervate.
Rezoluţia recomandată: 1024x768.
Au fost 4154277 vizite, începând din 14.10.2011.


SIP Hunedoara