Site-ul SIPHD.RO utilizează cookie-uri.
Puteți consulta politica de confidențialitate.
Continuând navigarea pe site vă declarați acordul dumneavoastră.

De acord
Log in Autentificare   Sign up Înregistrare
SINDICATUL
ÎNVĂŢĂMÂNT
PREUNIVERSITAR
JUDEŢUL HUNEDOARA
S.I.P. Hunedoara Aveţi nevoie de Adobe Flash Player.
Ştiri foarte importante .:. Voucherele de vacanță .:.
Sindicatul eşti tu!     Un sindicat este puternic şi eficient atât cât membrii săi îl fac.     Fiecare din noi face sindicatul să fie ceea ce este!


Prinde orbu', scoate-i ochii
sau
Leapșa popular-guvernamentală cu educația

21.12.2019

Partea a III-a - Concluzii

Altfel spus, soluții? Multe, iar dintre acestea o să enumerăm și noi câteva. ,,Părerea noastră!'' (sic), ca să fim și noi în modă...

1. Debirocratizarea - un termen drag multora, deși ,,luptele seculare'' duse împotriva sa nu au înregistrat nici cel mai mic succes, ba chiar mai mult, după fiecare luptă birocrația ieșind și mai întărită. Apreciem că nicio acțiune care își va propune un astfel de rezultat nu va avea succes dacă ea nu vizează activitățile, ci doar hârtiile (ușor de inventat și de multiplicat), la fel cum n-a avut succes în societatea noastră nici măcar informatizarea, care nu a făcut decât să multiplice și mai mult numărul documentelor, oricât de paradoxal ne poate pare așa ceva. Astfel, o debirocratizare efectivă ar însemna în primul rând ca în fiecare școală cadrul didactic să fie degrevat de orice altă activitate care nu are tangență cu catedra, ceea ce ar însemna asigurarea de personal pentru: secretariat, contabilitate, consiliere psihologică, securitate, programe sociale, asistență socială, situații de urgență, pază și protecție împotriva incendiilor, protecția muncii, bibliotecă etc. (fără a trimite în derizoriu acest ,,etc.'': din cele 40 de ore săptămânal, 18 ore sunt norma didactică, iar alte câteva ore cadrul didactic mai face câteva lucruri care au legătură directă cu acestea, dar celelalte și în multe cazuri destul de multe peste cele 40, sunt ocupate cu activități din gama celor enumerate).

2. Depolitizarea - cu dragă inimă, dar numai în măsura în care nu se înțelege prin aceasta doar plecarea alor lor și venirea alor noștri, așa cum s-a întâmplat până în prezent (incluzând aici și ,,fenomenalele'' concursuri pentru ocuparea funcțiilor, adesea acestea aducând în scaune incompetenți pe care greu de crezut că și-ar fi asumat cineva să-i numească pe acele funcții). Nu știm care ar fi cea mai bună soluție aici, dar este evident că nici concursurile și nici dosarele nu îmi rezolvă problema. Poate încercarea de profesionalizare efectivă a funcțiilor de director și de inspector, cu degrevări totale (indiferent de mărimea școlii în cazul directorilor, diferențele de mărime urmând a fi abordate prin numărul adjuncților), în condiții foarte stricte de accedere în acestea (grad didactic I, excelență profesională recunoscută etc.), un rol consistent trebuind acordat și cadrelor didactice (nu le pot pretinde ,,vocație'', dar după aceea îi trec repede în categoria subordonaților, iar decizia o împrăștii pe la consiliile de administrație, nefuncționale și acestea, inspectorate, primării, consilii locale etc.). Nu este o soluție desființarea (inspectoratelor, de exemplu, iar inspecția școlară dată cine știe căror ,,specialiști'' care s-au autobotezat ,,meșteri în ale educației'', deși ar avea ceva dificultăți până și în a defini termenul) sau alocarea către alte domenii a unor funcții (cum se mai vehiculează uneori că am avea nevoie de ,,manageri'' de profesie, adică de un gen de ,,habarniști'' totali). Dacă asta ne paște, credem că o soluție mult mai viabilă ar fi desființarea ministerului și oferirea întregului sistem educațional Academiei Române - dacă nici lor nu le iese, atunci cu siguranță nu avem nicio șansă și mai bine o lăsăm baltă.

3. Demodelizarea - recunoaștem, acest termen este invenția noastră, dar nu am dorit prin el decât să subliniem avalanșa de modele care se tot încearcă să se înghesuie pe gâtul sistemului educațional, pornind de la faptul că de cele mai multe ori ne ignorăm problemele, apreciind că ele dispar dacă o să copiem (prost de altfel) o idee de aiurea și mergând până la tot felul de alternative și variații educaționale. Avem un sistem educațional, cu bunele și relele sale. De fapt ar trebui să îl luăm așa cum este, să îl analizăm unde merge și unde nu merge și să intervenim punctual (așa cum reparăm o mașină: dacă trebuie schimbată o bujie, o schimbăm pe aceea, nu ne apucăm să reproiectăm motorul cu speranța că poate acea defecțiune o să dispară; iar aceasta este o sinteză a tuturor reformelor ce s-au dorit implementate în sistemul educațional).

4. Masterul didactic - de acord, dar făcut doar așa, ca să mai adăugăm acolo, de ,,ochii lumii'', o formă, el nu va avea niciun rezultat palpabil, în sensul unui progres calitativ. Apreciem că un beneficiu mult mai mare ar avea o formă (care, de altfel, se poate adăuga masterului didactic) de rezidențiat educativ. O durată de doi ani a acestuia, zi de zi în școală, salarizat corespunzător, alături de un cadru didactic cu gradul I sau cu un grad didactic superior (introdus în mod special pentru cei care au deja de un număr de ani gradul I și dovedesc competențe didactice de nivel superior, chiar cu un examen, nu un dosar, de obținere a unui astfel de grad didactic), ar asigura o pregătire mult mai temeinică pentru o viitoare carieră didactică. Abia după finalizarea rezidențiatului educativ, aspirantul ar avea dreptul de a încerca să devină titular sau suplinitor al sistemului.

5. Restructurare normativă - sistemul educativ, din punct de vedere normativ, este un haos. Cu aproape treizeci de ani de ,,reformă'' în spate, de ,,experimente'' și de ,,bun plac'', mai nimic nu se desfășoară ,,așa cum trebuie'', problema reprezentând-o chiar acest ,,trebuie'', devenit atât de vag, de multiplu și de plastic, încât, cu anumită doză de exagerare, cam fiecare este, vorba aceea, ,,în legea lui''. Cu alte cuvinte, ar fi nevoie de o stabilizare și mai ales de o simplificare a cadrului normativ, eliminând întregul balast, atât de consistent încât poate să aducă a minune faptul că lucrurile merg și așa cum merg.

6. Bani, bani, bani... - veșnica problemă a sistemului educațional românesc, mereu clamată, ignorată cu desăvârșire și niciodată rezolvată. Este nevoie de bani pentru a readuce lucrurile pe un făgaș de normalitate, iar după aceea pentru a pune problema unui progres (deși însăși normalitatea ar fi un progres deosebit de important). Mai precis, pentru ce? Cam pentru orice, ar fi răspunsul imediat, dar cu precădere pentru: spații (multe dintre spațiile utilizate de educație sunt insuficiente, de unde supraaglomerarea, improprii, până într-acolo încât în multe locuri idei precum laboratoare, ateliere, biblioteci, săli de sport, terenuri de sport, ,,masa caldă'', ,,after school'', cluburi etc., apar drept niște glume destul de proaste, fără niciun fel de haz, ci ținând mai curând de sadismul îndelung experimentat al decidenților de diferite ranguri), dotări (există bănci și scaune, manuale, pe ici pe colo câte un laborator mai mult sau mai puțin dotat și câteva materiale didactice, rătăcite când și când înspre școli, după cum la un moment sau altul vreun politician a vrut să-și lege numele de câte un program, iar în rest nimic, un ,,nimic'' atât de amplu că singura soluție ar mai fi asigurarea unei finanțări suplimentare, consistente și constante, cel puțin un deceniu de acum încolo; poate cineva se gândește ca celebra finanțare pe elev să includă și o componentă de dotări, pe măsura ,,nimicului'' semnalat) și personal (marea problemă a distorsiunilor activității didactice este absența personalului didactic auxiliar - secretare, contabile, administratori, laboranți, informaticieni, bibliotecari, asistenți sociali, consilieri psihologici, consilieri vocaționali etc. - și a personalului nedidactic - personal de îngrijire, personal de sprijin (la grădinițe), muncitori calificați, fochiști, șoferi, bucătari etc. -, până într-acolo încât oricare ar fi măsurile adoptate în ceea ce privește educația, actul didactic va avea posibilitatea de a reveni la o relativă normalitate doar în măsura în care cadrul didactic va fi eliberat de toate cele câte trebuie să le facă și care nu au niciun fel de legătură cu catedra).

P.S. ,,Sadismul'' (am pus ghilimele, deși ele nu sunt necesare, având în vedere că ,,părerologi'' cu funcții sau fără au descoperit subit că ,,ignorarea'' bugetară a educației este un fapt pozitiv, de o înălțătoare relevanță calitativă) guvernamental nu se dezminte: ultima propunere de buget pentru educație, ca procent din PIB, este după chipul și asemănarea relevanței părerilor tot exprimate, adică va concura cu un real succes cu anii cei mai săraci pentru educație de după 1990. Dar ce să-i faci, când ți se explică că (nu știu dacă ne-au mai scăpat astfel de perle, dar asta este una autentică) 2,7% înseamnă de fapt 3,8%, mai că-ți vine să-ți dai palme (gândul propriu-zis vehicula ceva țepe și nu era reflexiv)...




Prima pagină| Ştiri| Revista presei| Presa despre noi| Buletin informativ / Informări| Puncte de vedere| Documente MEN, ISJ, CCD...| Despre noi| Informaţii utile| Legislaţie| Consultaţii juridice| Procese| Turism| C.A.R.| Contact| Legături utile| Dialog social şi advocacy| Forumul S.I.P. Hunedoara| Membri de sindicat| Concurs de fotografii| Galerie Foto| Căutare articole| Zile libere| Flux de ştiri RSS| English Summary| Webmaster| Harta site-ului| Cookie
© 2002-2015 S.I.P. Hunedoara. Toate drepturile rezervate.
Rezoluţia recomandată: 1024x768.
Au fost 4154277 vizite, începând din 14.10.2011.


SIP Hunedoara