Site-ul SIPHD.RO utilizează cookie-uri.
Puteți consulta politica de confidențialitate.
Continuând navigarea pe site vă declarați acordul dumneavoastră.

De acord
Log in Autentificare   Sign up Înregistrare
SINDICATUL
ÎNVĂŢĂMÂNT
PREUNIVERSITAR
JUDEŢUL HUNEDOARA
S.I.P. Hunedoara Aveţi nevoie de Adobe Flash Player.
Ştiri foarte importante .:. Mobilitate personalului didactic de predare: modificări și noul calendar al activităților .:.
Sindicatul eşti tu!     Un sindicat este puternic şi eficient atât cât membrii săi îl fac.     Fiecare din noi face sindicatul să fie ceea ce este!


Generații sub semnul fricii
01.02.2016

Pe la sfârșitul anului 2013 am fost invitat să le vorbesc liceenilor de la Colegiul Național ,,Aurel Vlaicu''. La un moment dat, una dintre profesoare, privind o fotografie realizată de mine spune ,,ăștia trăiesc la granița dintre oameni și animale'', după care a continuat imediat cu ,,ăștia nu au «servici’»'' și apoi ,,m-am săturat să văd imaginea României denigrată - fotografii frumoase din România nu aveți? ''

I-am atras atenția profesoarei asupra faptului că are un discurs rasist. A încercat să se disculpe după modelul clasic, însă i-am tăiat-o scurt spunându-i că nu vreau și nici nu sunt obligat să-i ascult părerile rasiste și xenofobe.

Povestea mea nu este însă despre acest cadru didactic de toată ocara și nici despre faptul că în orice altă țară civilizată rămânea fără ,,servici'' pe loc, ci despre reacția copiilor care au izbucnit în urale și aplauze. Cum directorul colegiului a intervenit și m-a invitat să părăsesc sala, copiii m-au aplaudat la fiecare etaj în drum spre ieșirea din liceu.

A fost unul dintre cele mai frumoase momente din viața mea. A fost momentul în care am sperat că, indiferent de greutăți, de lipsa reperelor, de carențele sistemului românesc de învățământ, mai avem o șansă prin noile generații. În mâinile lor stă viitorul și pentru prima dată acest viitor părea să nu mai fie atât de sumbru. Spun părea, pentru că, din păcate, povestea nu se oprește aici.

După o vreme, m-am gândit să le iau un interviu unor copii care participaseră la eveniment. Am vorbit atunci cu o elevă care îmi trimisese mesaje de apreciere pe o rețea socială și i-am povestit ce vreau să fac, menționând că trebuie să le povestească părinților și să le solicite acordul, ei fiind minori la acea vreme. Cum frica de repercusiuni din partea directorului a apărut imediat în discuție, am menționat că nu trebuie să public acest material imediat, putând să aștept până când ei vor termina liceul, eliminând astfel orice temeri privind teama de repercusiuni.

La un moment dat, în discuție, am menționat că și dacă directorul ar afla chiar de la unul dintre ei despre acest demers, tot nu ar avea ce să facă. În cazul în care i-ar fi exmatriculat fără motiv, precum în orice altă societate, victimele au posibilitatea să acționeze în instanță orice fel de instituție, cu șanse mari de victorie, având în vedere modul și motivul exmatriculării... Am făcut totul având în vedere un singur lucru: siguranța și drepturile copiilor.

Ai zice că au înțeles. Aiurea. De curând, am aflat că tânăra respectivă s-a dus la diriginta ei și i-a spus că am învățat-o să acționeze în instanță liceul. Au hotărât, probabil împreună, să nu îmi acorde acest interviu. La un moment dat, diriginta se pare că a adus în discuție și avantajele nebănuite (de mine) pe care le-aș obține dacă aș face cunoscut acel eveniment (care oricum s-a produs și la care au asistat aproape 200 de elevi și profesori).

Ca om care a fost și el cândva tânăr nu am cuvinte să calific ce a înțeles tânăra, dar sincer nu mă surprinde reacția de slugă a dirigintei. Mi le și imaginez pe cele două discutând despre cum le-am spus eu să acționeze în instanță liceul uitând, la fel ca în povestea lui Creangă ,,Prostia omenească'', că mai întâi, conform temerilor lor, directorul ar trebui să îi pedepsească într-un fel sau altul.

Nu drama lor personală este însă ce ar trebui să ne sperie. Frica unei întregi generații de a spune adevărul, adevăr pe care l-au văzut împreună, este cutremurătoare. În această frică care suprimă dreptul la liberă exprimare eu văd tarele trecutului, dar și umbrele vii ale statului abuzator, foarte puțin diferit de cel de dinainte de 1989. Este aceeași frică care vă cuprinde pe cei mai mulți dintre voi sau pe care ați simțit-o în discursul bunicilor, părinților sau prietenilor. Vă spun însă din propria experiență că nu toți cei care au trăit în vremuri socialiste au fost lipsiți de demnitate... Renunțarea la demnitate este un act care îți aparține și pe care nu ți-l poate impune nimeni. Contrar părerii acestei diriginte nedemne, nu eu aș fi fost beneficiarul interviului, ci chiar ei, tinerii pierduți în frică ai acestor generații sacrificate de profesori incompetenți și de umbre de părinți...

(Sursa: adev.ro/o1tkwi, luni, 01.02.2016, autor Mugur Vărzariu)




Prima pagină| Ştiri| Revista presei| Presa despre noi| Buletin informativ / Informări| Puncte de vedere| Documente MEN, ISJ, CCD...| Despre noi| Informaţii utile| Legislaţie| Consultaţii juridice| Procese| Turism| C.A.R.| Contact| Legături utile| Dialog social şi advocacy| Forumul S.I.P. Hunedoara| Membri de sindicat| Concurs de fotografii| Galerie Foto| Căutare articole| Zile libere| Flux de ştiri RSS| English Summary| Webmaster| Harta site-ului| Cookie
© 2002-2015 S.I.P. Hunedoara. Toate drepturile rezervate.
Rezoluţia recomandată: 1024x768.
Au fost 4154277 vizite, începând din 14.10.2011.


SIP Hunedoara