Legea bugetului de stat pe anul 2012
29.12.2011
Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 914 din data de 22 decembrie 2011 a fost publicată Legea nr. 293/2011 a bugetului de stat pe anul 2012.
Legea prevede pentru anul bugetar 2012 veniturile pe capitole și subcapitole și cheltuielile pe destinații și pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, creditelor externe, fondurilor externe nerambursabile și activităților finanțate integral din venituri proprii.
Pentru anul 2012, cotele de contribuții pentru asigurările de sănătate, prevăzute de Legea nr. 95/25006, se stabilesc după cum urmează:
- 5,2% pentru cota datorată de angajatori;
- 10,7% pentru cota datorată de persoanele care se asigură facultativ (membrii misiunilor diplomatice acreditate în România, cetățenii străini și apatrizii care se află temporar în țară, fără a solicita viza de lungă ședere, cetățenii români cu domiciliul în străinătate care se află temporar în țară);
- 5,5% pentru celelalte categorii de persoane care au obligația plății contribuției direct sau cu plata din alte surse.