Log in Autentificare   Sign up Înregistrare
SINDICATUL
ÎNVĂŢĂMÂNT
PREUNIVERSITAR
JUDEŢUL HUNEDOARA
S.I.P. Hunedoara Aveţi nevoie de Adobe Flash Player.
Ştiri foarte importante .:. Aspecte tehnice privind aplicarea Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice .:.
Sindicatul eşti tu!     Un sindicat este puternic şi eficient atât cât membrii săi îl fac.     Fiecare din noi face sindicatul să fie ceea ce este!


Sănătatea învățământului
26.05.2017

,,...cadrele didactice nu se mai bucură de respect în societate... mulți părinți își încurajează copiii să fie cinici, obraznici chiar, în relația cu învățătoarele și profesorii... sunt destule voci care susțin că învățământul trebuie să se profesionalizeze, înainte ca sindicatele să ceară măriri de salarii, și nu invers...''

Un elev de 7 ani cu ADHD face o criză de nervi. Își ridică biroul deasupra capului și dă cu el de-a azvârlita, îngrozindu-și colegii (un noroc uimitor a făcut ca nimeni să nu fie rănit). Învățătoarea, incapabilă să-l liniștească, evacuează clasa și cheamă în ajutor alte cadre didactice, profesorul de sport, paznicii, directoarea. Nimeni nu reușește să-l calmeze. Directoarea îi vorbește blând, încearcă să-l ia în brațe, se alege cu zgârieturi adânci, la sânge, pe brațe, pe față. Nu are încotro, cheamă Poliția, părinții, Protecția copilului. Părinții o acuză pe directoarea vătămată că ,,nu are metodă'' de lucru cu un copil cu ADHD. Protecția copilului e de acord: directoarea e de vină. Elevul rămâne la clasă, cadrele didactice trebuie să-și îmbunătățească metodele.

O elevă cu tulburări mentale mai grave își face un obicei din a se dezbrăca în timpul orelor. Se încearcă îndrumarea sa, cu blândețe, spre calea cea bună. Boala, însă, evoluează, iar în faza următoare eleva își face nevoile în mijlocul clasei. Din nou, părinții, Protecția copilului conchid: cadrele didactice nu au metodă. Eleva rămâne în clasă.

Un elev are obiceiul de a sări în cap, pe parchet. Și-a stabilit chiar locul favorit de sărit în cap, iar acolo, în parchet, s-a format o denivelare, un început de groapă. Părinții spun ,,Așa este el!'', cu aerul cu care părinți normali ar spune ,,Așa îi place lui să-și facă frizura''. Iar Protecția copilului conchide că, dacă părinții n-au o problemă, atunci problema nu există. Elevul rămâne în clasă. Dezvoltă o capacitate specifică autiștilor, reține și reproduce verbal orice aude. În schimb, nu scrie absolut nimic, niciodată. Pică toate testele scrise, e de 10 la cele verbale.

Fără să anunțe pe nimeni, un părinte își lasă copilul de clasa I să se joace în curtea școlii, singur, după terminarea orelor. Copilul cade, se rănește ușor. Părintele reclamă conducerea școlii la Inspectorat: copilul trebuia supravegheat. De cine? De paznicii școlii!

Am reprodus patru situații de la aceeași școală publică, relatate de o învățătoare cu multă experiență. A format cu succes zeci de generații, dar este debusolată de noile provocări cărora trebuie să le facă față, în condițiile unor schimbări dramatice de paradigmă.

În primul rând, cadrele didactice nu se mai bucură de respect în societate. Mulți părinți își încurajează copiii să fie cinici, obraznici chiar, în relația cu învățătoarele și profesorii. Când un năpârstoc îi ridică fusta învățătoarei și îi spune ,,Vreau să văd ce chiloți porți azi!'', iar părinții se hlizesc atunci când aud de ,,năzbâtia'' asta, e firesc că, a doua zi, elevul va reveni cu întrebarea: ,,Azi ce chiloți mai porți?!'p;'. În teorie, există ,,ac de cojocul'' oricui, însă, fără suportul părinților, cadrele didactice nu au cum să reușească, oricât de competente ar fi, de capabile de a aplica metode inovative, legale și individualizate de disciplinare - ținând cont că într-o clasă obișnuită sunt 25-30 de elevi.

În al doilea rând, înțelegând recomandarea psihologilor ca elevii cu probleme comportamentale și chiar psihice să fie integrați în învățământul clasic, fiindcă astfel au șanse mai bune de recuperare, se ridică întrebarea: bun, dar ceilalți copii, majoritatea normală, cu ce se aleg de pe urma acestei integrări? Teoretic, învață să fie toleranți și sociabili, ajutându-și semenii mai puțin favorizați de soartă. Practic, există maladii diferite și stadii diferite ale acestora. În unele cazuri, cu multă pricepere din partea cadrelor didactice, formula teoretică poate da roade, rezultând un câștig biunivoc, pentru toți elevii din clasă. În alte cazuri, poate de cele mai multe ori, copilul cu nevoi speciale nu mai poate fi ajutat de un nespecialist, scapă de sub control și isterizează întreaga clasă (pe colegi, mai întâi, apoi pe părinți). Politica Protecției copilului este de a se spăla pe mâini, în asemenea situații, derobându-se de responsabilitate și aruncând-o în ograda școlii.

Asumăm că în școli ,,trebuie să fie cadre didactice competente''. La nivel național s-ar găsi câțiva specialiști capabili să gestioneze, cu succes, situații ca cele descrise mai sus, să se descurce în orice circumstanțe. În afară de talent nativ ieșit din comun, e nevoie de pregătire îndelungată, de experiență de lucru cu cazuri excepționale, pentru a se ajunge la asemenea rezultate. Or, la noi, se poate ajunge la acest nivel strict prin eforturi individuale și beneficiind de suport financiar din partea familiei. Fiindcă statul nu încurajează sub nicio formă performanța.

Talentul și efortul de a te pregăti pentru maxima performanță trebuie valorizate, în orice domeniu. De zeci de ani de zile, Învățământul și Sănătatea sunt domenii în care performanța e descurajată, prin politici salariale umilitoare. Guvernul Cioloș a decis ca, din suma avută la dispoziție, să încerce să încurajeze performanța în Sănătate. Educația să mai aștepte.

Cred că nu a fost o hotărâre ușoară. Nu se poate da un răspuns definitiv la întrebarea ,,Ce trebuie pus în prim plan: Educația? Sănătatea? Justiția?''. Argumente valide se găsesc pentru orice răspuns. Balanța a înclinat acum spre Sănătate, din pricina crizei sistemice dezbătute pe larg în media.

Educația poate aștepta, dar este evident că orice amânare a aducerii salariilor cadrelor didactice la un nivel decent își pune amprenta asupra generațiilor viitoare, în sens negativ. Asta se traduce prin faptul că nu vom putea ieși din marasmul în care ne afundăm, pentru că nu vom avea cu cine.

Sunt destule voci care susțin că Învățământul trebuie să se profesionalizeze, înainte ca sindicatele să ceară măriri de salarii, și nu invers. Eu cred că acesta este pur și simplu un slogan nerealist. Nu putem avea așteptări de la un sistem în care cadrele didactice sunt și plătite prost și concomitent încurcate în activitate de autorități. Am scris, zilele trecute, în PUTEREA, despre inutilitatea rapoartelor cerute de ARACIP, rapoarte cu care învățătoarele și profesorii pierd multe ore prețioase aproape zilnic. De asemenea, am scris despre birocrația halucinantă și cheltuielile inutile la care sunt obligate cadrele didactice care vor să se detașeze în interesul Învățământului. Sunt doar două exemple din panoplia de disfuncționalități care îngreunează actul didactic, pentru a favoriza interese ce nu țin de acesta. Or, dacă îți și înfometezi animalul de povară și îl mai și biciuiești la sânge, va sfârși prin a se prăbuși.

(Sursa: http://www.puterea.ro/, autor Robert Veress, 22.05.2017)




Prima pagină| Ştiri| Revista presei| Presa despre noi| Buletin informativ / Informări| Puncte de vedere| Documente MEN, ISJ, CCD...| Despre noi| Informaţii utile| Legislaţie| Consultaţii juridice| Procese| Turism| C.A.R.| Contact| Legături utile| Dialog social şi advocacy| Forumul S.I.P. Hunedoara| Membri de sindicat| Concurs de fotografii| Galerie Foto| Căutare articole| Zile libere| Flux de ştiri RSS| English Summary| Webmaster| Harta site-ului
© 2002-2015 S.I.P. Hunedoara. Toate drepturile rezervate.
Rezoluţia recomandată: 1024x768.
Au fost 4127051 vizite, începând din 14.10.2011.


SIP Hunedoara